Which prostata probleme yahoo

Cancerul de prostată nu prezintă simptome, ca în cazul afecţiunilor mai sus amintite, şi este descoperit în stadii mult prea evoluate pentru a putea fi tratat, atunci când pacientul sesizează urinări dureroase, cu senzaţie de arsură, prezenţa sângelui în spermă şi urină etc.

Hiperplazia benignă a prostatei (adenomul de prostată) – unul din 2 bărbaţi cu vârste între 51-60 de ani va suferi de această afecţiune, însă doar jumătate din cei diagnosticaţi sunt nevoiţi să urmeze tratament specific. De asemenea, hiperplazia de prostată nu este factor de risc în apariţia cancerului de prostată, deşi, în cazul bătrânilor peste 80 de ani, acestea sunt frecvent întâlnite împreună.

Simptomele enumerate pot fi, pe de o parte, o urmare naturală a îmbătrânirii sau, pe de altă parte, un rezultat al acţiunilor nocive proprii. Însă, având în vedere că nu se cunosc cauzele bolilor de prostată, se pot urma anumite reguli de bază pentru a limita pe cât posibil riscul de apariţie a acestor probleme:

Societatea Americană de Cancer sugerează tuturor bărbaţilor trecuţi de vârsta de 50 de ani să poarte discuţii prealabile cu medicul în privinţa riscurilor, beneficiilor şi limitelor acestor teste de screening înainte să ia o hotărâre. În schimb, Asociaţia Americană de Urologie recomandă ca aceste testări să fie făcute la vârsta de 40 de ani, pentru a depista din timp eventualele anomalii.

  • Dietă echilibrată, bogată în grăsimi saturate, fructe şi legume
  • Administrarea de pilule pe bază de seleniu ar putea preveni într-o anumită măsură afecţiunile prostate, însă cercetările sunt încă în desfăşurare
  • Igiena riguroasă a zonei intime

Prostatita – inflamaţie sau infecţie a prostatei, frecventă în rândul bărbaţilor tineri sau de vârstă mijlocie. Între 5-10% dintre bărbaţi se confruntă cu această problemă pe parcursul vieţii.

În prezent se desfăşoară cercetări pentru a se observa dacă alcoolul, drogurile sau prostatita joacă un rol în dezvoltarea cancerului de prostată.

Toţi bărbaţii sunt expuşi riscului de afecţiuni ale prostatei, având în vedere că toţi sunt purtători de prostată, însă doar unii pot dezvolta probleme din cauza acestei glande, ca urmare a factorilor genetici, a vârstei, rasei, statusului hormonal sau regimului alimentar.

Prea mult sex, o vasectomie sau masturbarea nu se numără printre factorii de risc în apariţia cancerului de prostată. De asemenea, o persoană diagnosticată cu prostată mărită nu va face neapărat şi cancer de prostată.